Consolidează-ți credibilitatea cu ajutorul prezentărilor pe care le susții!
Credibilitatea este un atribut foarte important pentru fiecare profesionist care se respectă. La nivel de management, ea este cu atât mai valoroasă, indiferent că ne referim la mediul antreprenorial sau la segmentul corporatist.
De ce valorează însă atât de mult credibilitatea? Pentru că ea îi determină pe cei din jurul nostru să fie alături de noi, să ne sprijine, să ne respecte, să țină cont de ceea ce spunem și de ceea ce facem. Nu în ultimul rând, credibilitatea ne ajută să vindem produse/servicii și să ne ținem aproape angajații și colaboratorii.
Fiecare moment în care ne regăsim în fața unui public, fie el într-o sală de conferință, în sala de ședință cu angajații sau la sediul unor potențiali parteneri de business, reprezintă o nouă șansă de a ne confirma și consolida credibilitatea în raport cu ceilalți.
Prin urmare, îmbunătățirea prezentărilor pe care le susții constituie un factor important în acest proces. De ce? Pentru că îmbunătățind aceste prezentări înseamnă că:
Rezumând aceste idei, înseamnă că vei dovedi RESPECT și ATENȚIE pentru audiența ta, chiar dacă asta implică pentru tine mai mult efort în a te pregăti și mai multe resurse consumate (energie, timp, bani). Însă aceste investiții te pot scuti de multe situații neplăcute.
Dacă ar fi fost ceva mai preocupată de publicul său și dacă ar fi alocat mai mult timp pentru a se pregăti, Alina (numele ales este fictiv, situația este reală) ar fi evitat cu siguranță o prezentare neplacută și prea puțin relevantă pentru cei care o urmăreau.
În urmă cu aproximativ un an, mă aflam în sala unui eveniment destinat preponderent atreprenorilor. Pe scenă, Alina - manager cu o vastă experiență în cadrul unei instituții bancare, o persoană foarte bine pregatită, din punct de vedere profesional și o prezență feminină foarte plăcută.
Dincolo de aceste atribute, în calitate de speaker, Alina a comis două mari greșeli:
Rezultatul? Cei din sală și-au pierdut destul de repede răbdarea, mulți dintre ei butonând intens telefoanele, inițiind conversații cu colegii de lângă și chiar părăsindu-și locurile pentru o scurtă pauză.
Sigur, de atunci până azi nici banca nu a dat faliment și nici Alina nu și-a pierdut job-ul din cauza acestei prestații. Însă pentru ea, această experiență nu a fost, cu siguranță, una prea plăcută.
Însă pentru tine ar putea fi altfel, căci ai la îndemână trainingul Aesthetic Business Presentations, pentru tine și echipa ta!
Alege întotdeauna să aloci un timp pentru pregătire, chiar dacă sau mai ales dacă urmează să vorbești despre ceva ce ție îți este foarte cunoscut. Fiecare dintre noi, profesionist în domeniul său, înțelege cât e de greu să structurezi informațiile pe care le deții, astfel încât să ajungă la public în cea mai clară și eficientă forma posibilă. Însă fiecare dintre noi, atunci când se află în public, este mai puțin indulgent dacă cel din fața sa nu îi dovedește că îi apreciază suficient prezența, încât să se pregătească în prealabil.
Citeste si alte Articole